NordNews
Avem ce spune

Voldemar Crețosu // O specie periculoasă – moldoveanul cu BMW

Primele mașini germane, care au ajuns în spațiul ex-sovietic, au fost Mercedes-urile și BMW-urile. Cu câteva excepții – legendarul Mercedes al lui Vîsoțki și, poate, încă vreo două – acestea însă erau mașinile unor capi ai mafiei. Între timp, s-a încetățenit convingerea că îndeosebi BMW-ul e mașina băieților răi, a șmecherilor, a celor cu care nu e bine să te pui în poară. Adică, știi dumneata, dacă l-a dus pe om capul să obțină în viața asta un BMW (și clar că nu numai atât), mai bine nu căuta păduchi, c-ai putea s-o pățești, și-ncă rău de tot…
Acum, de când cu invazia mașinilor „scăldate” de prin Bulgaria sau țările baltice, aproape că orice tânăr care a muncit câteva luni în străinătate își poate permite un BMW, fie și cu plăcuțe de înmatriculare străine. Vămuirea e procedură scumpă, dar cine te mai caută pe ulițele colbuite ale satului, ca să-ți ceară socoteală? Și-apoi, decât un Opel sau un Wolksvagen, care de-amu știe pe de rost toate gropile de pe drumurile Patriei, nu mai bine să-ți iei un BMW, să fii și tu în rând cu lumea?…
Iar șoferii tineri, fără experiență, cu câteva pahare în cap și cu atâția cai putere sub capotă, sunt un pericol, nici vorbă. Și nu doar cei de prin sate, nici cei de prin orașe nu se deosebesc cine știe ce.
Săptămâna trecută mergeam în troleibuz și, chiar pe strada Ștefan cel Mare, doi moldoveni înfierbântați s-au pus la întrecere. Firește, amândoi erau cu BMW, că doar nu s-or face de rușine cu cine știe ce rugină. Imaginați-vă: seara, la orele cinci și jumătate, când toți iese de la muncă, doi smintiți zboară cu o sută și ceva la oră pe artera principală a orașului, chiar în fața primăriei.
Nu zic, sunt și oameni de treabă. Un coleg de-al meu îmi povestea zilele astea cât de tare l-a impresionat un moldovean cu BMW cult și tare cumsecade, cel puțin la prima vedere. Colegul meu vrea să-și cumpere un apartament, că s-a săturat să dea aiurea banii pe chirie. Când s-a dus să vadă o locuință, mare i-a fost mirarea când dintr-un BMW a coborât un om foarte cumsecade, atent și înțelegător.
Înseamnă că se poate, totuși, și dacă pe unii viteza/ puterea unei mașini îi face să se simtă Dumnezeii drumurilor, alții rămân oameni. Iar ăsta e cel mai important lucru, parcă așa se spune, nu?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"