NordNews
Avem ce spune

Voldemar Crețosu // Plahotniuc e peste tot!(?)

 Ne place sau nu (dar n-are cum să ne placă!), asta e situația. Oricât de mult am vrea noi, n-o să scăpăm atât de ușor de caracatița trandafirie. Se pare că nici alegerile nu sunt o soluție, pentru că suntem prea mici și naivi ca să ne dea prin cap ce scenarii și scheme se urzesc în toiul nopții, când noi visăm frumos o farfurie aburindă cu grecică și tușoncă.
Cum se zice, balaurul are mai multe capete. Atât de multe și de neștiute, încât nici ele nu se cunosc între dânsele.
Zilele acestea, Sergiu Mocanu, liderul Mișcării Antimafie a făcut niște declarații neverosimile: cică ei ar fi numărat vreo 16 actuali membri ai Blocului Electoral „Acum” (în prezent deputați din fracțiunea PLDM) care, după ce vor ajunge cu bine în parlament, se vor duce în brațele generoase ale lui Plahotniuc. Pentru că „îi are la curcioc”, cum se zice pe la noi. Mai mult, în ultima vreme Mocanu „dă de pământ cu Năstase”, cum scria un portal de buzunar al PD-ului.
De cealaltă parte, reprezentanții BE „ACUM” au declarat pentru Unimedia.info : „Noi am demonstrat că luptăm împotriva regimului Plahotniuc-Dodon. Tocmai de fricanoastră, Plahotniucșilăturașiisăi, inclusivMocanu, bat neîntrerupt în blocul ACUM. Fiecare declarație a domnului Mocanu îl deconspiră ca agent de influență al oligarhiei. Ar trebui să-și schimbe numele partidului în Anti-ACUM și PRO-Mafie. În ciuda tuturor denigrărilor, vom continua lupta noastră inegală și vom învinge pentru a face dreptate și viață bună”.
Vitalia Pavlicenco, președinta PNL-unul, nu exclude că, dacă va ajunge în parlament, ar putea face o coaliție cu PD-ul, mai ales dacă va exista presiune din partea partenerilor externi. Ea e și foarte rezervată atunci când o provoacă unii să-l facă pe Plahotniuc vinovat de toate relele. Pe doamna în cauză cel mai tare a dezamăgit-o Filat…
Apoi, deși se vede că sunt ambii marionete în mânuța PD-ului, Ilan Șor și Igor Dodon se acuză reciproc de câte-n lună și-n stele. Șor îl invinuiește pe Dodon că prea se implică în campania electorală. La rândul său, Dodon afirmă că primarul de Orhei „nici nu merge la toaletă fără acordul lui Plahotniuc” și tot așa.
Partidul Regiunilor îi acuză pe socialiști, socialiștii spun că nu-și pun mintea cu o clonă… Din urma lor, și Renato Usatâi cam dă de bănuit, de la o vreme încoace.
Despre PPEM, PLR, PL nici n-avem ce discuta…
 
Așa că, uitându-se peste lista electorală, moldoveanul nostru se întreabă care și cine-i? Al cui proiect este și ce hram poartă. Pe cine să mai stea să-l asculte, cui să-i dea crezare, ce așteptări luminoase să aibă…
Nu de alta, dar la atâtea speranțe deșarte, de la 1991 încoace, încă o dezamăgire ar fi prea mult. Sau poate că nu, cine știe?… Vorba ceea: „omul se obișnuiește cu toate”…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"