NordNews
Avem ce spune

Voldemar Crețosu// Regimul își răsplătește lingăii

Dintotdeauna și cred că peste tot în lume puterea/ puterile și-a (răs)plătit cum se cuvine lingăii – niște (pseudo)intelectuali, inși de joasă speță, care au dat voios din coadă când (o) cerea partidul sau vreun „Iubit Conducător”, pe care nu oboseau să-l slăvească, numindu-l „cel mai vrednic” dintre fiii Patriei.
În perioada comunistă, aceste persoanje erau idolii (fabricați) ai națiunii, o duceau bine, aveau onoruri și privilegii, iar unii dintre ei (expirați demult) sunt, din păcate, și azi considerați elita morală a neamului. Oricât s-ar lăuda aceștia că au fost în fruntea Mișcării de Eliberare Națională, se vede că sunt, de fapt, niște oportuniști și așa au fost și mai înainte (amintiți-vă numai declarația unui fost președinte al țării, care, probabil, știa el ce știa: „Dacă deschidem dosarele Securiții, rămânem fără intelectuali”). Mulți dintre intelectualii noștri sunt (așa cum s-a văzut) niște lingăi. Atunci când s-a ivit prilejul, au uitat de interesele naționale (pentru care mai că rupeau cămașa de pe ei), discretidând astfel valorile cerute de popor, cu icoane și drapeluri, în PMAN, acum treizeci de ani.
 
De la o vreme încoace, și Partidul Democrat manifestă o slăbiciune aparte față de oamenii de artă. Să ne amintim cu câtă încredere susțineau votul uninominal niște artiști care (parcă) aveau coloană vertebrală – Z. Julea, A. Ochișanu, că alde Strâmbeanu și alți câțiva nu sunt „la prima abatere”.
Marea dezamăgire a fost (și rămâne!) implicarea lui Eugen Doga, care, după aproape o viață trăită frumos, departe de mizeria politicului, s-a compromis rău de tot. Firește, orice om are dreptul la opinie, dar dacă e nocivă, mai bine să se abțină…
Oare cât l-o fi costat pe Plahotniuc simpatia Maestrului, că, din câte se vede, are grijă ca toți să fie mulțumiți și nu obijduiește pe nimeni. Financiar vorbind, pe lângă faptul că e plimbat (cu tolc și fără) prin toată țara…
Traianus, de exemplu, un scriitor mediocru, după ce a plecat de la PLDM și a început să-i laude pe democrați a luat Premiul Național. Și Dragoș Vicol a luat Premiul Național, că și acela se crede scriitor.
Iar Nicolae Botgros, tot pentru merite „deosebite” în fața PD-ului, s-a ales cu un teren de 0,2754 ha, care aparține Palatului de Cultură al Feroviarilor, oferit cu titlu gratuit de către Guvern. „Lăutarii” pot construi aici „un obiectiv de menire social-culturală, cu spații locative și comerciale”. Vedeți cum se împacă (armonios) cultura și… comerțul?…
Zilele acestea, la Palatul Național „Nicolae Sulac” a avut loc spectacolul literar-muzical O lacrimă care vede. Față în față cu scriitorul Nicolae Dabija, spectacol organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. La eveniment, M. Babuc a ținut să precizeze că Dabija e un „poet-nepereche” (și când te gândești că exact aceleași cuvinte le spune, de 15 ianuarie, despre M. Eminescu), că e un „înţelept”, un „savant”. Mă întreb: ce descoperiri nemaipomenite a făcut N. Dabija, de-a ajuns savant? Se vede c-o fi făcând omul cercetări serioase, de-i vin pe limbă asemenea „adevăruri științifice”: „Totuși, Republica Moldova este pe un drum bun”, sau asemenea revelație (sclipire de geniu, nu alta): „Bine că Plahotniuc nu umblă la biserică, pentru că ni s-ar cere, ULTIMATIV, de către «opoziţia constructivă», să fim contra lui Dumnezeu”.
 
Sper să vedem cât de curând ce „cadouri” au meritat alde Vladimir Beșleagă, Zinaida Julea, Geta Burlacu și alți „nedreptățiți”. Cu ceilalți e clar…
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata