NordNews
Avem ce spune

Voldemar Crețosu// Scenariul e aproape același…  

Se știe că deportările staliniste au nimicit elitele basarabene din acea perioadă. Au fost deportați intelectuali, artiști, preoți, foști primari, învățători, medici etc., dar și gospodari de frunte de prin satele noastre, afectând astfel profund genofondul nației. Iar reabilitarea acestui genofond e un proces îndelungat, care, din câte se vede, încă durează.
Exodul masiv al basarabenilor din ultimii ani va produce, mai devreme sau mai târziu, consecințe similare. Pentru că, în linii mari, scenariul e aproape același. Indiferența guvernanților, sărăcia, lipsa unor perspective în R. Moldova „împing” dincolo de hotarele țării medici buni, profesori cu experiență, dar și tineri talentați, deștepți, cu viziuni & ambiții și, în general, oameni care ar putea munci pentru țara asta, întru binele și prosperarea ei.
Prin (in)acțiunile lor, cei de la putere atâta știu – să-l facă pe bietul om să-și ia lumea-n cap. Din cauza sărăciei și nu doar…
Cunosc oameni care „stăteau bine pe picioare” și aici, adică aveau, de rău, de bine, un serviciu bun sau o mică afacere care le-ar fi putut asigura viitorul. Ar fi putut, nu însă la noi acasă. Or, în țara noastră mică și nenorocită nici nu mai știi la ce să te aștepți.
Prin spitale e criză de speciliști, criză care se accentuează de la un an la altul, în școli predau profesori care demult sunt la pensie. Cei tineri nu vor să vină pentru un salariu de nimic, în unele școli au ajuns să predea câte unul mai răsărit dintre proaspeții absolvenți, care face, între timp, o facultate, la frecvență redusă.
Oamenii (buni, se înțelege) pleacă de peste tot – din educație și sănătate, din agricultură și construcții, din apărare și servicii publice, chiar și din comerț/ afaceri.
Apar fețe noi numai în politică. Mai ales în prag de alegeri. Apoi dispar și acelea și rămânem noi cu problemele noastre – tot mai multe, tot mai anapoda…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"