Voldemar Crețosu // Și nu avem ce să ne plângem atâta, de vrem ce noi suntem călăii viitorului nostru

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

                                                                        Tonul: „Iar ei dau vina, ca de obicei,

                                                                                      pe ruși sau pe români…”

                                                                                                            (The Motans)

          Socialiștilor nu le ticnește frăția moldo-română. Nu le sunt dragi cei de peste Prut, însă mulți deputați socialiști (sau membri PSRM, ori măcar simpatizanți/ votanți ai lor) dețin cetățenie română.

Anatol Șalaru, președintele Partidului Unității Naționale, îi îndeamnă pe socialiștii cu cetățenie română să voteze la alegerile europarlamentare cu Traian Băsescu.

Iar socialiștii, deși se declară luptători aprigi contra românismului, nu renunță la pașaportul românesc. „N-au timp pentru asta”, zic ei, or, un socialist adevărat toată ziua „dumaet o Rossii”, vorba ceea.

 

Recent, o vecină de bloc se plângea alteia că s-a săturat de atâta nedreptate și fărădelege în țara asta, că „să vină odată Europa, să-i bage pe toți la pușcărie și să trăim și noi bine…”, dar a recunsocut apoi că a votat pentru PSRM. Sucită logică mai are și alegătorul nostru!

Cam la fiecare scrutin, câțiva dintre ai noștri care votează la secțiile din România își dau votul pentru PSRM. Te întrebi: De ce naiba nu se duc la Moscova, dacă le sunt așa dragi rușii, ci stau la Timișoara, Brașov sau București?

Vreau să cred că viitorul e (încă/ totuși) în mâinile noastre. Și mă încăpățânez să cred că avem politicienii pe care îi merităm.

Și nu avem ce să ne plângem atâta, de vrem ce noi suntem călăii viitorului nostru.

E logic!

leave a reply