Voldemar Crețosu // Un test de-a dreptul diabolic…

Săptămâna trecută, în țărișoara noastră cu oameni iubitori de carte a avut loc prima simulare de Bac la Limba și literatura română. Cum, însă, de data aceasta, autorii testului pentru elevii de la profil umanist nu au propus (ca de obicei) o poezie de Vieru, ori de Lari, de Dabija sau de Matcovschi, ci (rușine să le fie!) un text postmodern de Nicolae Prelipceanu, toată lumea este indignată – elevii, dar mai ales profesorii. Se înțelege – astfel se vede până unde ajung aceștia cu predarea literaturii. Deși în clasa a XI-a liceeni studiază curentele literare, profesorii noștri arareori trec de Realism sau de Expresionism (că Blaga, cu „veșnicia s-a născut la sat”, mai e pomenit/ citat la câte-un matineu școlar). La Postmodernism rar cine ajunge.

Șiacuma, na, să-țiînchipuiuna ca asta…

Cum să dai o poezie postmodernă în care Dumnezeu e scris cu „d” mic. Păi, asta e blasfemie… O profesoară indignată chiar așa a zis: „un test diabolic!” Cum adică Dumnezeu se uită la noi și se îngrozește? Nu se poate!…

(Mă întreb cum oare le-o fi explicat profesoara superbul vers al lui Bacovia: „aud materia plângând”…)

Iar o elevă, supărată rău pe Prelipceanu, a zis să-și scrie el numele cu litere mici (o simplă căutare pe Google ar fi convins-o că a făcut-o omul, și nu o dată)…

Și când te gândești că acești copii sunt la profilul umanist…

 

Elevii noștri cunosc aproape toate noutățile din domeniul IT, știu ce telefoane urmează să apară, iar unii (care-și permit, firește) nu se lasă până nu au și ei ultimul model în geantă. Ce-ar fi dacă la orele de Informatică ar fi puși în fața unui Pentium 2? Sau dacă la ora de Astronomie li s-ar spune că Soarele se învârte în jurul pământului? Etc. etc.

Literatura e un organism viu, ea evoluează, iar cei care o predau (ca pe o materie școlară) trebuie să țină cont de asta și să le spună acestor copii că poezia română nu se termină la Păunescu, Lari și Dabija. Elevii de azi sunt cititorii de mâine. Cu asemenea profesori copiii aceștia ajung fanii lui Cipileaga & Binder și riscă să devină oameni superficiali.

Există, totuși, frumoase excepții. Puține, dar sunt…

Însă majorității profesorilor de română parcă tot mai dragi le sunt cei care cumpără cărțulii lacrimogene (și la ele se opresc). Iar scuza o știm cu toții: „Bine că citesc măcar ceva… Citesc și ei ce e pe înțelesul lor…”

Ascultându-i, te îngrozești și îți vine a plânge

 

  1. S. Un superb poem de Andrei Bodiu:

 

Poezie sau viaţa

„Am încercat să le spun
că există şi poeţi vii” zice soră-mea

„Cum, doamnă, nu sunt toţi morţi ca
Eminescu?”

„Nu, nu” a încercat ea să le spună
a deschis o revistă a spus „uitaţi pe ăsta îl cunosc”
le-aarătat o poză „şi pe ăsta îl cunosc iar el
el venea la noi acasă”

Clasa amuţise.

„Şipe el îlştiuiar el,copii”
a ziseaşi-acoborâtprintrebănci
„el e chiarfratele meu”.

Clasaamuţiseiarsoră-measoră-mea
înlumina de octombrie
deveniseclarstrăvezie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata