NordNews
Avem ce spune

Vot masiv la ONU pentru o anchetă împotriva Rusiei cu privire la încălcarea drepturilor omului. Doar un stat african a votat alături de Rusia

Consiliul ONU pentru drepturile omului a aprobat vineri, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie care solicită crearea unei comisii de anchetă internaţională cu privire la încălcările drepturilor omului şi a dreptului umanitar în Ucraina după începerea invaziei ruse, relatează agenţia France Presse, potrivit Agerpres, scrie digi24.ro.

După votul masiv din Adunarea Generală a ONU, anterior în această săptămână, pentru a cere Moscovei oprirea conflictului, Rusia a înregistrat un nou eşec în Consiliul ONU pentru drepturile omului, rezoluţia fiind adoptată cu 32 de voturi pentru, două voturi contra (Rusia şi Eritreea, un stat în partea de nord-est a Africii) şi 13 abţineri.

Rusia numeşte agresiunea sa militară împotriva Ucrainei drept „operaţiune specială” care nu este menită să ocupe teritoriul, ci să distrugă capacităţile militare ale ţării vecine şi să îi captureze pe cei consideraţi de Moscova naţionalişti periculoşi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"