NordNews
Avem ce spune

„Zbor lin, Ana!”. Tânăra, omorâtă de logodnic la Hîncești, era asistentă medicală

Tânăra de 23 de ani, care a fost împușcată de propriul iubit, era asistentă medicală. Aceasta muncea la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” din Chișinău. Colegii și-au exprimat regretul cu privire la cele întîmplate și i-au urat tinerei „Zbor lin!”.

„Cu adânc regret, administrația IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” anunță despre decesul prematur al colegei noastre dra Fantaziu Ana, asistentă medicală în Departamentul Primiri Urgențe.
Născută în anul 1997, a urmat studiile la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”, iar din anul 2019, după absolvirea studiilor și-a început activitatea la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.
Întregul colectiv exprimă sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor, prietenilor și tuturor celor ce au avut posibilitatea să o cunoască şi să o aprecieze ca pe o asistentă medicală extraordinară şi om luminos. Zbor lin, Ana!”
Amintim că, ieri,  în raionul Hîncești, un tânăr de 28 de ani și-a împușcat iubita, după care s-a sinucis. Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în urma unui conflict la care a participat și familia fetei.
Tinerii erau în relație de prietenie și urmau să se căsătorească.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"