NordNews
Avem ce spune

Zeci de taximetriști protestează în fața Guvernului din cauza scumpirii metanului

Peste zeci de taximetriști s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), pentru a protesta împotriva majorării prețului la gaz metan cu 4 lei. Astăzi, acesta a ajuns să coste 17 lei și 65 de bani. 

Transautogaz a anunțat sâmbătă, 22 ianuarie, o modificare a prețului pe întreaga rețea a stațiilor de alimentare.

„În urma creșterii costului de achiziție al gazelor naturale, Transautogaz anunță o modificare a prețului gazelor naturale comprimate (metan) din 22 ianuarie 2022 pe întreaga rețea a stațiilor de alimentare”, a precizat Transautogaz.

Amintim că înainte de majorarea prețurilor, un litru de metan era comercializat cu 13-14 lei.

Transautogaz a anunțat sâmbătă, 22 ianuarie, o modificare a prețului pe întreaga rețea a stațiilor de alimentare.

Taximetriștii spun că dacă ei nu vor fi auziți, atunci la protest vor ieși și mai mulți.

„Impozitele au crescut foarte tare, plătim nu știu pentru ce, drumurile sunt stricate, măcar prețul să revină la loc, noi ne alimentăm 2-3 ori pe zi. Vrem impozitul la 4% să-l plătim, nu taxa fixă, fiindcă noi nu am reușit să legalizăm mașina și deja trebuie să plătim 2500. De unde să i-au banii?”, a spus un protestatar.

„Se majorează prețurile, numai leafa noastră nu se majorează. Toți se vor duc din țara asta. Va rămâne doar guvernarea, dacă ei ne fac așa viață. Eu nu am votat pentru majorarea prețurilor. Dacă nu ne vor asculta vom ieși mai mulți oameni”, a spus un alt protestatar.

„O să ieșim și mai mulți, dacă vin toți nu o să aibă unde călca Guvernul”, spun taximetriștii.

Din data de 22 ianuarie, prețul gazelor naturale comprimate (metan), care este folosit la alimentarea mașinilor de mulți șoferi, a crescut cu peste 4 lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"