NordNews
Avem ce spune

Ziua Europei celebrată la Bălți

 La fel  ca și în anii precedenți, Ziua Europei în Regiunea de Dezvoltare Nord este organizată, în parteneriat, de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Consulatul General al României în Bălți, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Centrul Interactiv European „Pro-Europa” Bălți.

Celebrarea Zilei Europei la Bălți va avea loc vineri, 11 mai, începând cu ora 11.00, în Piața Vasile Alecsandri (Aleea Clasicilor), potrivit Agenției de Dezvoltare Regională Nord.
În cadrul evenimentului va fi inaugurat un târg de obiceiuri și tradiții europene și lansată o expoziție a meșterilor populari din municipiul Bălți.
Agenda celebrării Zilei Europei în municipiul Bălți mai conține un intermezzo literar-artistic cu genericul „Prin artă – în Europa” și un program artistic cu genericul „Școala – a doua casă”.
Evenimentul va continua cu organizarea unui concurs de desene pe pavaj despre Europa și se va încheia cu distribuirea de către voluntari a materialelor informative despre semnificația Zilei Europei.
La eveniment vor participa reprezentanți ai Consulatului General al României în Bălți și Primăriei municipiului Bălți.
În Regiunea de Dezvoltare Nord, Ziua Europei a fost celebrată oficial pentru prima dată la 14 mai 2011, în municipiul Bălți.
Menționăm că Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa și este celebrată  de Uniunea Europeană în fiecare an în ziua de 9 mai.
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata