NordNews
Avem ce spune

Ziua Mondială a Diabetului: În R. Moldova, numărul persoanelor diagnosticate cu diabet s-a dublat în ultimul an

Dacă diabetul zaharat nu este monitorizat corespunzător, boala provoacă inevitabil dizabilitate deja la vârsta aptă de muncă și reduce în medie 10 ani din speranța de viață. Mai mult de atât, fiecare a treia persoană cu cecitate şi insuficienţă renală suferă de diabet zaharat, iar 70% din amputaţiile membrelor inferioare sunt cauzate de complicațiile diabetului, scrie ZDG. 

Republica Moldova este parte a Organizației Națiunilor Unite (ONU) care a instituit această zi oficială de sensibilizare privind prevenirea și managementul diabetului zaharat în parteneriat cu Federația Internațională de Diabet (FID), în anul 1991. Peste un miliard de oameni din circa 160 de țări ale lumii se alătură activităților acestei campanii globale ca răspuns la amenințarea tot mai mare a răspândirii diabetului  pentru sănătatea publică. Diabetul este o boală cronică ori netransmisibilă care apare atunci când pancreasul nu mai poate să producă insulină sau când organismul nu are capacitatea de a utiliza insulina pe care o produce. Deși este o boală progresivă, oamenii care suferă de diabet pot trăi o viață lungă și sănătoasă dacă își pot gestiona  boala. Cele mai importante  componente în gestionarea  eficientă a diabetului sunt :

  • Monitorizarea constantă și gestionarea glicemiei;
  • Accesul la medicamente orale anti-diabetice și la insulină;
  • Îngrijirea medicală regulate și organizată.

Dacă diabetul zaharat nu este monitorizat corespunzător, boala provoacă inevitabil dizabilitate deja la vârsta aptă de muncă și reduce în medie 10 ani din speranța de viață. Mai mult de atât, fiecare a treia persoană cu cecitate şi insuficienţă renală suferă de diabet zaharat, iar 70% din amputaţiile membrelor inferioare sunt cauzate de complicațiile diabetului .

În anul 2019, la nivel mondial, 463 milioane de adulți, adică 1 din 11 adulți trăiau cu diabet zaharat. Dintre aceștia, 136 de milioane sau 1 din 5 persoane care suferă de diabet zaharat au peste 65 de ani. În 2019,  diabetul a luat viața a 4,2 milioane de oameni!

50% din persoanele care suferă de diabet zaharat rămân nediagnosticate. Astfel, 232 milioane de oameni nici nu știu că au diabet.

Cheltuielile pentru asistența medicală, generate de diabet sunt în jur de 10% din cifra totală alocată asistenței medicale la nivel mondial în anul 2019.

3 din 4 persoane care suferă de diabet trăiesc în țări cu venituri mici și mijlocii.

În Republica Moldova această maladie reprezintă 46-48% din toate bolile endocrine, bolile de nutriţie şi metabolism.

În ultimii zece ani în țara noastră ritmul de îmbolnăvire prin diabet, dizabilitate și mortalitate generate de diabet este unul foarte înalt, în special în comparație cu alte țări europene. Numărul de cazuri de diabet s-a dublat, de la 171,1 de cazuri  la 10 mii locuitori în anul 2010 la 335,2  cazuri la 10 mii locuitori în 2020. În anul 2020 la evidenţă s-au aflat 118 822 de bolnavi cu diabet zaharat. Totodată, decesele provocate de complicațiile diabetului în țara noastră înregistrează o creștere marcantă până la 466 decese la 100 mii de locutori în 2020.

Factorii de risc care determină apariția diabetului zaharat sunt:

  • Ereditatea;
  • Dislipidemia – afecțiune caracterizată prin alterarea metabolismului grăsimilor, evidențiate prin modificarea valorilor colesterolului, ale fracțiilor LDL și HDL, dar și ale trigliceridelor.
  • Hipertensiunea arterială;
  • Alimentaţie dezechilibrată/haotică,
  • Activitate fizică redusă (mai puțin de 30 min/zi)
  • Consumul de tutun şi alcool.

5 sfaturi care te pot ajuta să ții diabetul sub control:

  • Roagă medicul de familie să te ajute să înțelegi cum să rămâi sănătos dacă ai fost diagnosticat cu diabet zaharat;
  • Monitorizează și menține în limitele sănătoase (limitele – țintă) nivelul de glucoză și colesterolul din sânge, dar și tensiunea arterială;
  • Renunță la fumat;
  • Adoptă un regim alimentar echilibrat;
  • Fii activ – 30 de minute de activitate fizică pe zi te vor ajuta să ții diabetul sub control.

Nu uita să te adresezi medicului de familie imediat ce ai simțit schimbări în starea de sănătate și efectuează controale medicale profilactice de cel puțin două ori pe an.

În contextul Zilei Mondiale a Diabetului, pe parcursul lunii, în raioanele republicii vor fi organizate activități de screening al diabetului (testare rapidă a zahărului în sânge), activități de informare în colective (școli, locuri de muncă, instituții medicale primare și spitalicești).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata