Un avocat a fost reținut, pe 1 iulie, de CNA și procurorii din Bălți, fiind bănuit că ar fi cerut și primit mii de euro și zeci de mii de lei de la rudele unor persoane pe care le apăra în instanță. Banii ar fi fost solicitați pentru servicii juridice neprestate, angajarea unui expert și promisiuni de influență asupra unor persoane din instanța de apel.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, avocatul este vizat într-un dosar de trafic de influență și escrocherie, instrumentat sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Bălți.
Anchetatorii susțin că acesta ar fi profitat de încrederea rudelor unor inculpați pe care îi reprezenta în dosare privind conducerea în stare de ebrietate și huliganism. El ar fi pretins și primit 2,2 mii de euro și 16 mii de lei pentru servicii juridice pe care nu intenționa să le presteze.
Într-un alt episod, avocatul ar fi primit 1,3 mii de euro, sub pretextul că va angaja un expert independent care să îi ajute pe inculpați să obțină o pedeapsă mai blândă. Serviciul promis nu ar fi fost însă executat.
Totodată, acesta este bănuit că ar fi primit alți 3 mii de euro, susținând că are influență asupra unor persoane din instanța de apel și că le poate determina să adopte o decizie favorabilă.
Ofițerii CNA efectuează trei percheziții la domiciliul, biroul și automobilul bănuitului, pentru acumularea probelor în cauza penală.
Avocatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


