Dansuri italiene, gastronomie europeană, meșteșuguri basarabene și proiecte finanțate de Uniunea Europeană. Centrul municipiului Soroca s-a transformat, pe 16 mai, într-un Orășel European, unde localnicii au descoperit spațiul comunitar prin muzică, jocuri, tradiții și informații despre sprijinul oferit Republicii Moldova.
Pentru vizitatori, Europa a venit sub formă de concursuri, activități interactive și premii pentru copii și adulți.
„Sunt îmbrăcată în costum italian, asta înseamnă dans tarantella”, a spus Adelina Țurcan, participantă la eveniment.
„Am venit aici cu nepoțica. Mai mult ea m-a adus la acest eveniment, dar vă mulțumesc foarte frumos. Este foarte bine organizat, sunt de toate, slavă Domnului”, a declarat Serghei, locuitor al municipiului Soroca.
„Mi-a plăcut că sunt invitate persoane din multe țări. Oamenii participă la diferite concursuri, câștigă cărți, maiouri pentru copii, iar jocurile sunt foarte distractive”, a comunicat Irina, vizitatoare.
Pe lângă standurile europene, participanții au descoperit și meșteșuguri locale. Artizani din Republica Moldova au organizat o șezătoare improvizată, unde au demonstrat tehnici tradiționale de țesut, împletit și croșetat.
„Noi astăzi am venit cu o șezătoare improvizată. În satul nostru se păstrează datinile bătrânești: se țese, se împletește și se croșetează. Am venit să demonstrăm lucrările pe care le avem și să arătăm cum lucrăm noi la șezătoare”, a spus Zinaida Filip, locuitoare a satului Sofia, raionul Drochia.
Dincolo de atmosfera festivă, Orășelul European a fost și un spațiu de informare despre Uniunea Europeană, combaterea dezinformării și proiectele europene implementate în localități.
„Eu cred că este important ca oamenii să nu se lase dezinformați. Mulți moldoveni lucrează în țările Uniunii Europene și cunosc viața reală din UE, care, desigur, are și problemele ei”, a declarat Jaromír Plíšek, ambasadorul Cehia în Republica Moldova.
„Suntem aici astăzi pentru a le arăta oamenilor ce facem noi pentru Uniunea Europeană, deoarece Banca Europeană de Investiții face parte din UE. Este important ca oamenii din Moldova să știe ce face Uniunea Europeană în țară, pentru că UE face mult mai multe decât cunosc oamenii, în general. Ne bucurăm să fim aici și să arătăm cum beneficiază cetățenii Republicii Moldova de activitatea Uniunii Europene”, a declarat Jan Wanders, lider de echipă al unui proiect al Banca Europeană de Investiții.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un concert live. Principalele evenimente dedicate Zilei Europei din acest an au avut loc pe 9 mai, la Chișinău, în cadrul tradiționalului Orășel European organizat în Piața Marii Adunări Naționale.


