Cetățenii Republicii Moldova au fost aplaudați în Parlament pentru rezultatele referendumului republican constituțional și ale alegerilor prezidențiale. Deputații au urmat îndemnul președintelui legislativului, Igor Grosu, care le-a mulțumit cetățenilor pentru „cele două victorii foarte importante”.
Moldovenii au rezistat, moldovenii au demonstrat că țin la țara lor, la democrație, își doresc să fie parte dintr-o lume a păcii, lumea prosperității, în marea familie europeană. Moldovenii au demonstrat că pot rezista la avalanșa de minciună, de propagandă, de încercare de a dezbina, la bani murdari din interior, dar mai ales din afară.
declarat Igor Grosu
Șeful Legislativului și-a exprimat respectul față de diaspora, precizând că a demonstrat o mobilizare exemplară, transmite IPN.
Sunt mândru pentru țara mea, sunt mândru pentru moldovenii noștri, cetățenii noștri de pretutindeni. Haideți să le mulțumim și să le spunem că victoria asta se datorează lor.
a mai spus șeful legislativului.
În timp ce deputații din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor nu au recunoscut rezultatele alegerilor, prezența lor la Parlament a fost marcată de absența socialiștilor.
Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, a anunțat într-un briefing că va merge la Comisia Electorală Centrală cu sesizări privind neregulile din turul II al alegerilor prezidențiale. Potrivit acestuia, socialiștii contestă rezultatul scrutinului, invocând folosirea resurselor administrative și agitația în zilele de tăcere.
Contestăm rezultatul acestui scrutin și cerem CEC să examineze și să vină cu răspunsuri clare vizavi de acele ilegalități care au avut loc, inclusiv utilizarea masivă a resurselor administrative, agitație și propagandă în zilele tăcerii etc. Vom veni la CEC și cu solicitarea depolitizării procesului electoral. Comisia a favorizat actualul șef de stat.
afirmă Vlad Batrîncea.
Comuniștii, deși au venit la ședință, au ieșit în fața presei, de asemenea, declarând că nu recunosc rezultatele alegerilor.
Noi o să petrecem o campanie foarte mare anti toate aceste rezultate – și ale referendumului, și ale alegerilor președintelui. Noi considerăm că nu este valabil nici referendumul, nici alegerea președintelui. Președintele nu este ales conform Constituției și nu poate avea mandat legal.
a menționat liderul PCRM, Vladimir Voronin
În debutul ședinței, secretariatul Parlamentului a anunțat că la ședință participă 69 de deputați.


