Ofițerii Centrul Național Anticorupție au descins în dimineața zilei de 5 mai la Ocnița, unde au reținut șefa Inspecției pentru Protecția Mediului și doi inspectori superiori într-un dosar de corupere pasivă. Perchezițiile au fost desfășurate împreună cu procurorii Procuratura municipiului Bălți.
Potrivit anchetei, funcționarii ar fi primit sistematic bani de la transportatori, comercianți de lemne și pădurari pentru a evita sancționarea tăierilor ilegale de pădure și a altor activități ilegale din fondul forestier al regiunii.
Anchetatorii susțin că angajații instituției ar fi închis ochii la defrișări și alte încălcări în schimbul unor sume de bani primite periodic.
În cadrul urmăririi penale, oamenii legii au identificat și alte presupuse episoade de corupție, fiind pornite încă șase cauze penale distincte pentru corupere pasivă.
În urma descinderilor din 5 mai, cele trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
CNA anunță că investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile.


