Noile generații pot afla, în aceste zile, nu din manuale, dar dintr-un vagon, ce au însemnat deportările staliniste. Astăzi se împlinesc 85 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia, din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. În premieră, la Bălți, după Chișinău, memoria celor trimiși în Siberii de gheață a fost adusă în fața Gării de Nord, printr-un „Vagon al durerii”. În interior sunt fotografii, obiecte și mărturii despre familiile ridicate din case și duse spre Siberia și Kazahstan.
Primul val de deportări a lovit mai ales elitele Basarabiei: primari, preoți, învățători, gospodari și oameni etichetați de regimul sovietic drept „dușmani de clasă” .
„Nu poți uita acea tragedie, când toți plângeau după tine. Toți plângeau. Bunica, bunicul, ei au rămas, pentru că bunicul era la pat, iar ea era lângă el, și nu i-au luat. Dar pe toți ceilalți, pe copii, i-au luat. I-au băgat în mașină, au luat casa și, din câte știu, după câteva zile au deschis o prăvălie acolo.” – Mihai Cojucaru, descendent al unei familii deportate.
Locul nu a fost ales întâmplător. Anume din această stație peste 200 de familii au fost urcate în vagoane de vită și deportate de regimul stalinist.
„Acum li se spune că pe vremea sovietică era foarte bine. Există lideri de partid care le spun oamenilor astfel de prostii. Iar oamenii sunt induși în eroare. Mulți nici măcar nu știu, așa că trebuie să le povestim noi înșine despre asta. Tatăl meu nu mi-a povestit aproape nimic. Dar am auzit câte ceva de la mama. Lui îi era frică. Uneori îmi scăpa ceva, povesteam ceva. Lui îi era frică.” – Pentelie Nistor, descendent al unei familii deportate.
În urma celor trei valuri de deportări și represiuni staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei, peste 72 de mii de persoane au avut de suferit, inclusiv bătrâni, copii și femei gravide.
„Unii au rămas acolo, în Siberia și în Kazahstan. Nu s-au mai întors acasă. Ne vom ruga pentru sufletele celor care au trecut în paza Domnului” – PS Antonie, episcop de Bălți a Mitropoliei Basarabiei.
„Scopul a fost de a nimici duhul național și de a aduce aici alte persoane, cu alte gândiri, cu alte opinii. Însă să nu locuiască populația băștinașă.” – Nicolae Uncuță, vicepreședintele Asociației Republicane a Victimelor Represiunilor Politice.
„Și măcar 5 minute sau 10 minute să stai în acest vagon, să simți tu singurătatea aceea,acea durere care țipă din astfel de vagoane. Pentru că este o durere.” – Mariana Mihalevschi, directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie din Bălți.
Totuși, Bălțiul continuă să poarte urmele memoriei sovietice: tancul T-34 rămâne în centrul orașului, iar pe frontispiciul Centrului Multifuncțional al ASP se mai păstrează basorelieful lui Lenin. În acest context, autoritățile discută cum poate fi păstrată, pe termen mai lung, memoria colectivă a durerii provocate de Uniunea Sovietică.
„La moment se depune efort ca să păstrăm acest element al istoriei noastre pe teritoriul municipiului Bălți.” – Vladimir Rusu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
„Noi trebuie să ne cunoaștem istoria și suferințele celor care au trecut prin aceste pagini negre și, din cauza asta, noi trebuie să fim curajoși și să mergem, uneori, inclusiv contra valului politic existent.” – Corneliu Cirimpei, secretar de stat al Ministerului Culturii.
Expoziția „Trenul Durerii” a fost instalată pentru prima dată în Piața Marii Adunări Naționale în 2023, ca spațiu temporar de memorie dedicat victimelor deportărilor staliniste. Cel mai amplu val a avut loc în 5–6 iulie 1949, în cadrul operațiunii „Iug”, când peste 35 de mii de oameni au fost deportați din RSS Moldovenească.
Reporter: Denis Chirtoca
Imagini: Ghennadi Savciuc
