În satul Cușelăuca din raionul Șoldănești, alegerile și referendumul au început prin rugăciune la mănăstire. Mai mult, oamenii și-au exprimat opțiunea electorală nu la școală, la grădiniță, la primărie sau la casa de cultură, ci la mănăstire, unde a fost amenajat un spațiu de votare. Aici sunt așteptați toți cei 48 de locuitori cu drept de vot.
Cușelăuca este un sat mic și retras, iar mănăstirea de maici este centrul spiritual care-i unește pe ultimii alegători rămași. După ce s-au rugat împreună pentru țară și unitate, au trecut la urne, în același loc – mănăstirea devenită secție de votare pentru o zi.
Pentru ce am votat? Pentru un viitor mai bun. Dar ce vă doriți de la președintele pe care l-ați ales? Să fie mai bine în țară. Fiecare cetățean trebuie să iasă, să-și dea votul, părerea lui, e răspunderea lui față de țară.
Ce așteptări aveți de la viitorul președinte? Să fie mai bine. Mie mi-i totuna eu sunt la pensie deja.
Să fie pace, să fie liniște, să se mai schimbe oleacă. Ce părere aveți despre faptul că secția de vot se află pe teritoriul mănăstirii? Dar unde să mai voteze? Eu dacă sunt bătrână, unde să mă duc, nu avem cu ce ne duce. Ați fost și la biserică înainte de asta? Da, am fost și la biserică și iată am venit aici. M-am rugat pentru pace, sănătate, să fie schimbări, să se mai adauge la pensie. Eu aș spune că toată lumea trebuie să iasă. Și așa țara e mică și e puțină lume. Să vie copii acasă. Să nu ne uite.
Secția de votare amenajată în mănăstire a oferit locuitorilor un spațiu liniștit și organizat, iar procesul electoral s-a desfășurat fără probleme. Alegătorii au avut ocazia să voteze atât pentru președintele țării, cât și pentru referendumul constituțional.
Trebuie pentru președinte, pentru referendumul acesta să facem ceva, poate a fi o Moldovă mai bună. Cum vi se pare că lumea votează într-o mănăstire, pe teritorului mănăstirii? Dacă aici nu este unde. Aici nu-i nici o casă așa. Da acolo sunt case pustii. Aici sunt vreo două și acelea sunt dărâmate, alt ceva nimic. Ti-ai mai duc oleacă îți dă și un colac, ei mai avem noi noroc de mănăstire. – Înafară de mănăstire mai este ceva aici? Nu nu-i nimic.
Trebuie să iasă! Aceasta este viitorul copiilor și nepoților noștri. Să-ți vinzi votul este o prostie, înseamnă că te vinzi singur pe tine. Dacă vinzi votul ești nimeni.
Pe lista de bază la secția de votare Cușelăuca 31/13, avem 48 de alegători înscriși. În 2020, după câte îmi amintesc, au fost prezenți 52-54% din locuitori din lista de bază. 02:51
Din cele peste 2 200 de secții de vot deschise, cei 30 de mii de alegători din raionul Șoldănești sunt așteptați la 33 de birouri electorale.


