Parada Victoriei de pe Piața Roșie din Moscova, programată pentru 9 mai, se va desfășura anul acesta într-un format redus, fără participarea coloanelor de tehnică militară. Informația a fost relatată de serviciul rus al BBC, cu referire la Ministerul Apărării al Federației Ruse, care a invocat actuala situație operativă.
Potrivit autorităților ruse, din program vor lipsi și elevii instituțiilor militare preuniversitare, inclusiv ai școlilor Suvorov și Nahimov, precum și ai corpurilor de cadeți.
În ciuda reducerii formatului terestru, partea aeriană a paradei va fi menținută, iar deasupra Moscovei urmează să survoleze aeronave militare.
Speculațiile privind reducerea paradei au apărut încă din ultimele săptămâni, după ce presa și canalele pro-război de pe Telegram au remarcat lipsa repetițiilor tradiționale pentru participarea tehnicii grele.
Ulterior, mai mulți analiști și jurnaliști ruși au confirmat posibilitatea restrângerii evenimentului.
În paralel, mai multe regiuni din Rusia au anulat sau redus manifestările dedicate zilei de 9 Mai.
Paradele au fost anulate în Nijni Novgorod, Saratov, Ciuvașia și regiunea Kaluga, iar în zonele de frontieră precum Belgorod, Kursk, Briansk și Voronej, autoritățile au renunțat inclusiv la focurile de artificii, invocând motive de securitate.
Ultima dată când parada de la Moscova s-a desfășurat fără tehnică militară a fost în anul 2007.
Reducerea evenimentului are loc într-un context tensionat, marcat de războiul din Ucraina și de preocupările sporite privind securitatea internă a Federației Ruse.



