Președintele ucrainean Volodimir Zelenski îl numește „tâmpit” pe dictatorul rus Vladimir Putin, care a propus joi, în cadrul tradiționalei conferințe anuale de presă, un experiment care să arate forța rachetei balistice Oreșnik, transmite Ziarul național.
„Oamenii mor, iar el crede că este interesant”, a mai scris Zelenski pe X.
În timpul conferinței sale de presă de la final de an, Putin a susținut că racheta Oreșnik a Rusiei nu poate fi interceptată de apărarea aeriană și a îndemnat Occidentul și Ucraina să „facă un experiment tehnologic”.
„Să aleagă ei (Occidentul) o țintă în Kiev, să concentreze toate sistemele antiaeriene și să ne lase pe noi să tragem cu Oreșnik, să vedem dacă își atinge ținta. Nu au nicio șansă s-o intercepteze”, a spus Vladimir Putin, citat de Digi24.
În replică, Zelenski îl face „tâmpit” pe Putin.
„Oamenii mor, iar el crede că este interesant. Un tâmpit”, a scris președintele ucrainean pe X. Zelenski l-a criticat pe președintele rus și în timpul summitului Consiliului European de joi de la Bruxelles, numindu-l „nebun”.
„Cred că Putin este foarte periculos, nu-i pasă de viețile oamenilor. Cred că este nebun, sunt convins că și el crede că este nebun. Este adevărat. El adoră să omoare”, a declarat Zelenski după întâlnirea cu șefii de guvern europeni.
În ce privește posibile negocieri de pace, Zelenski a respins orice acord cu Putin dacă Ucraina nu primește garanții de securitate, precizând că Rusia ar putea profita de o pauză în lupte pentru a-și reface forțele.
„Ce se va întâmpla în două luni, șase luni, un an, doi ani?”, se întreabă Zelenski, care refuză ca Ucraina să fie teatrul unui război intermitent.


