Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, efectuează astăzi o vizită oficială în România, unde va avea întrevederi cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Ilie Bolojan.
Potrivit programului publicat de Administrația Prezidențială a României, liderul ucrainean va fi primit la Palatul Cotroceni la ora 13:30.
Agenda întâlnirii include:
-
ceremonia primirii oficiale;
-
fotografia oficială;
-
convorbiri tête-à-tête;
-
convorbiri oficiale între delegații;
-
declarații comune de presă, programate în jurul orei 15:00.
Consultările bilaterale au loc în contextul în care, la 24 februarie, s-au împlinit patru ani de la declanșarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucraina.
Potrivit comunicatului oficial, discuțiile vor viza consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina, dezvoltarea dialogului politic și intensificarea cooperării economice. De asemenea, pe agenda întâlnirii se află cooperarea în domenii precum energia, industriile de apărare, dezvoltarea conectivității și implementarea unor proiecte transfrontaliere.
Discuții despre securitate regională și reconstrucția Ucrainei
Cei doi șefi de stat vor aborda și teme legate de procesul de extindere a Uniunea Europeană, relația transatlantică și situația de securitate în regiunea Marea Neagră.
În același timp, președintele României va ridica subiectul respectării drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, inclusiv dreptul la educație în limba maternă.
În cadrul vizitei oficiale, Volodimir Zelenski va avea o întrevedere și cu premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
Potrivit Guvernului României, discuțiile vor aborda teme privind cooperarea bilaterală, precum și colaborarea dintre cele două state în plan european.


