Instituția Publică Gimnaziul „Grigore Vieru” Edineț anunță finalizarea cu succes a seriei de workshop-uri educaționale organizate în cadrul proiectului transfrontalier SKATE – Skills, Knowledge, Attitude, Training, Experience on Cross-Border Level, ID ROMD 00430.
Activitățile au reprezentat etapa practică de aplicare a competențelor dobândite de cadrele didactice participante la cursurile de formare EDUKEY și au avut ca scop dezvoltarea competențelor-cheie europene în rândul elevilor, prin metode interactive, experiențiale și interdisciplinare.
Pe parcursul celor opt workshop-uri organizate la Edineț, 200 de elevi au participat la activități educaționale moderne și creative, adaptate vârstei și nevoilor lor de dezvoltare. Prin intermediul atelierelor, elevii: au învățat să comunice clar și să își exprime ideile cu încredere; au descoperit limbile străine ca punți între oameni și culturi; au experimentat și au înțeles lumea prin știință, tehnologie și logică; au utilizat tehnologia în mod responsabil și creativ; au învățat să se cunoască, să colaboreze și să devină autonomi în învățare; au înțeles importanța implicării și responsabilității în comunitate; au transformat idei în proiecte și au descoperit spiritul antreprenorial; au explorat tradiții, emoții și expresii culturale.
Workshop-urile au fost organizate și facilitate de cei 20 de profesori absolvenți ai cursurilor EDUKEY, care au valorificat competențele dobândite și au trecut de la statutul de participanți la formare la cel de facilitatori ai învățării.
Întregul proces a beneficiat de sprijinul echipei de training a proiectului, formator, consilier de dezvoltare personală și facilitator, care a asigurat mentorat pe parcursul pregătirii și implementării activităților. De asemenea, echipa de management și implementare a proiectului a fost implicată activ în coordonarea și monitorizarea workshop-urilor.
La finalul activităților, elevii au primit pachete promoționale din partea proiectului, caserolă pentru masa de la școală, suport de pixuri și pix – obiecte simbolice menite să le amintească de experiențele de învățare trăite în cadrul proiectului SKATE.
Rezultatele activităților derulate de cadrele didactice selectate în grupul țintă de cei doi parteneri vor contribui la dezvoltarea și pilotarea platformei digitale EXPLORE – Open Educational Resources, care va pune la dispoziția profesorilor, elevilor și părinților resurse educaționale deschise, materiale interactive și instrumente moderne de învățare.
Proiectul „SKATE – Skills, Knowledge, Attitude, Training, Experience on Cross Border Level” (Abilități, Cunoștințe, Atitudine, Formare, Experiență – la nivel transfrontalier) este implementat în cadrul programului Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027. Proiectul are ca scop crearea unui mediu educațional modern și colaborativ, care sprijină tinerii din regiunile transfrontaliere ale României și Republicii Moldova. Proiectul încurajează dezvoltarea competențelor digitale, antreprenoriale și tehnice ale elevilor, având un impact direct asupra creșterii calității educației și a integrării tinerilor pe piața muncii internațională. Bugetul total al proiectului este de 298.435,50 euro, din care: 268.591,95 euro finanţare europeană Neighbourhood CBC; 21.769,05 euro cofinanţare asigurată de Primăria Municipiului Botoşani; 8.074,50 euro cofinanţare asigurată de Consiliul Raional Edineţ.
Programul Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027 este finanțat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de statele participante în program.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să utilizaţi următoarele date de contact:
- Lider de proiect- Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani, România – Manager
proiect: Director Mihaela Filip, +40 231 584 115
- Partener proiect – Gimnaziul „Grigore Vieru” Edineț, Republica Moldova –
Coordonator proiect: Director Irina Neaun, +37 024 622 354
- Email: [email protected]
- Facebook: SKATE CBC
- Website: www.ro-md.net
Acest material a fost produs cu sprijinulUniunii Europene. Conţinutul acestuimaterial intră în responsabilitatea Instituției Publice Gimnaziul „Grigore Vieru” din municipiul Edineț şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027.






