„Slobozia este unul dintre cele 14 cartiere ale municipiului Bălți, cunoscut pentru renumita sa Gară de Nord. Anterior, aici a fost o localitate separată, acum este un important nod feroviar în nordul Republicii Moldova. Cu toate acestea, oamenii de aici nu se bucură de o infrastructură urbană dezvoltată”, a spus Valeria Crîșmaru, reporter NordNews.
Denumirea cartierului Slobozia provine de la cuvânt românesc arhaic „slobozie”, adică așezare liberă. Prima atestare datează din 1766, când teritoriul a fost dat în folosință coloniștilor și băștinașilor pentru a popula și prelucra pământul.
„Teritoriul „slobod” – liber este donat mănăstirii din Iași, unde s-a format și satul Slobozia, adică oamenii erau liberi, nu aparțineau nici unui domnitor. Erau pe pământul mănăstirii și aveau această libertate. Slobozia apare în istoria Bălțiului mai la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu construcția căii ferate”, a declarat Mariana Mihalevschi, directoarea Muzeulului de Istorie și Etnografie din Bălți.
Localnicii cunosc istoria cartierului în care trăiesc din istoriile auzite de la părinți.
„Cândva, părinții spuneau așa, că era pământ fără case, era numai pământ și o dat la lume loc și ei și-au construit case, mulți împrejurul nostru erau ruși.
-De ce se numește Slobozia?
-Cinstit, era un sătuc și de aceea este numit Slobozia-Bălți. Ea se întinde de acolo de la Elizaveta și era ca un fel de sătuc și de atâta se numește Slobozia-Bălți.
Eu trăiesc din 1982, noi am cumpărat aici (n.r. casă) pe strada Soarelui. Este un cartier liniștit, cu școli. Eu m-am obișnuit aici, dacă m-ar trimite în altă parte, nu aș putea de acum să mă duc”, au menționat locuitorii cartierului Slobozia.
Potrivit locuitorilor cartierului, infrastructura urbană necesită îmbunătățiri esențiale, inclusiv la nivelul drumurilor, apeductului, canalizării și multe altele.
„Eu aș spune de drumuri și ceea ce fac ei, vin în fiecare zi și se uită îi parcată mașina și îl ia cu evacuatorul. Dar de ce nu fac drumul? Deamu câți ani sunt de când este închis drumul.
Am avut de toate aici, numai nu avem canalizare”, au afirmat bălțenii.
Autoritățile locale recunosc că primesc plângeri, dar susțin că situația se află sub control. Potrivit lor, străzile centrale ale cartierului se află în prezent într-o stare satisfăcătoare, dar există anumite zone care au nevoie de reparații majore.
„Cartierul Slobozia este inclus în proiectul de dezvoltare regională pentru anii 2025-2027 și anume: Asigurarea mobilității urbane pe strada Kiev din municipiul Bălți. Modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă și sanitație pe strada Kiev a municipiului Bălți, care necesită timp pentru a fi implementate, întrucât este necesar de actualizat documentația tehnică existentă”.
Ultimele lucrări la rețelele de canalizare, demarcate în cartier, au fost în primăvara anului 2025.
Reporter: Valeria Crîșmaru
Imagini: Nicolae Diaciuc, Serghei Masleanchin


