În comuna Pepeni, raionul Sîngerei, a fost inaugurată oficial o nouă stație de epurare. Proiectul în valoare de 11 milioane de lei a fost realizat de compania „Hidroproiect”.
,,Această stație va asigura totul ce înseamnă epurarea apelor reziduale pentru comuna Pepeni. În perspectivă aceasta va fi o centrală regională prin care va beneficia și Bălășeștii, și Sloveanca.„, a declarat Oleg Cernei, primarul comunei Pepeni
,,Stația de epurare, la moment este de 100 metri cubi, ceea ce este suficient, pentru a conecta chiar și satele de alături.”
,,Acest proiect este binevenit pentru comunitatea noastră, pentru că avem o mare necesitate. Eu voi fi una dintre cei beneficiari va fi conectați la acest canal.”
,,S-a făcut un lucru foarte important pentru localitatea noastră – Pepeni, fiindcă apa în fântâni va fi mai curată, o să fim mai sănătoși.”, au declarat localnicii.
Noua stație va deservi nu doar gospodăriile sătenilor, ci și instituțiile publice, inclusiv grădinița locală.
,,Problema noastră persistă din anul 2009. A fost o problemă atât pentru noi – instituție educație timpurie, cât și pentru vecinii din preajma instituției. Sperăm că nu vor mai fi probleme, nu mai avem nici miros în instituție și afară, iar vecinii au exclus problemele care persistau.” a relatat Larisa Manoilă, directoarea grădiniței ,,Andrieș” din Pepeni
Potrivit specialiștilor, stația folosește tehnologii avansate, care reduc impactul asupra mediului și asigură o utilizare eficientă a resurselor. Construcția stației de epurare din Pepeni face parte dintr-o serie de inițiative derulate în cadrul programului „Sat European”, care vizează modernizarea infrastructurii rurale din Republica Moldova.
Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al German Marshall Fund of the United States (GMF). Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a beneficiarului(NordNews.md) și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene sau ale GMF.


