Cinci milioane de euro vor fi direcționați spre modernizarea și eficientizarea energetică a 15 școli model din Republica Moldova. Guvernul a aprobat astăzi semnarea Acordului de grant cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, banii vor fi investiți în izolarea termică a clădirilor, instalarea sistemelor automate de control al temperaturii, montarea contoarelor de energie, înlocuirea iluminatului convențional cu soluții eficiente energetic, precum și în instalarea de panouri solare și fotovoltaice.
Cele 15 școli au fost selectate în conformitate cu conceptul „școli-model”. Prin modernizare se urmărește reducerea cheltuielilor la întreținere și îmbunătățirea condițiilor de studii pentru 12 800 de elevi și 800 de cadre didactice.
Potrivit estimărilor, consumul de energie termică va fi redus cu până la 60%, iar cel de energie electrică – cu aproximativ 30%.
„Vom continua să investim în educație, aceasta fiind o necesitate strategică pentru Republica Moldova”, a declarat premierul Dorin Recean, în cadrul ședinței de Guvern.


