Consiliul de Supraveghere al companiei „Teleradio-Moldova” va examina vineri demisia directorului general Vlad Țurcanu. Ședința este programată pentru ora 14:00.
Odată cu Vlad Țurcanu, urmează să plece din funcție și adjuncții săi. Decizia vine după scandalul izbucnit în urma jurizării finalei Eurovision 2026.
Șeful TRM a anunțat pe 18 mai că își depune mandatul, după valul de critici apărute în spațiul public privind punctajele acordate de juriul din Republica Moldova în cadrul concursului muzical.
Potrivit procedurilor, demisia urmează să fie examinată de Consiliul de Supraveghere al Teleradio-Moldova. Ulterior, noul director general va fi desemnat de Parlament, la propunerea Consiliului, care va organiza un concurs pentru selectarea candidatului.
Finala Eurovision 2026 a provocat reacții și controverse în Republica Moldova după ce juriul național a fost criticat pentru punctajele acordate unor țări participante, inclusiv României.
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a solicitat explicații după ce România a primit un punctaj redus din partea reprezentanților Republicii Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026.
În urma scandalului, mai multe voci publice au cerut demisia lui Vlad Țurcanu din funcția de director general al TRM.


