Doi soți, președintele și secretara unui bloc politic, sunt trimiși în judecată. Liderii politici sunt acuzați de corupere electorală în favoarea unui partid declarat neconstituțional. Cei doi ar fi primit 200 de mii de lei din Rusia, pentru a influența votul alegătorilor. Mai concret, „NU” la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și să voteze pentru un anumit candidat al blocului, (care anterior deținuse funcție de demnitate publică) la funcția de președinte al țării.
Învinuiții, ambii trecuți de 30 de ani, activau în nordul R. Moldova. Potrivit procurorilor, între septembrie și noiembrie 2024, aceștia au primit fonduri prin banca rusă „Promsviazbanc”. Ulterior, banii au fost distribuiți alegătorilor dintr-un raion din nord-estul Moldovei.
În cadrul unei întâlniri cu susținătorii, din acești bani ar fi fost oferite peste 10 mii de lei unei pensionare și peste 20 de mii de lei unei alte femei dintr-un sat al raionului. În schimb, beneficiarii ar fi trebuit să voteze „NU” la referendum și să susțină un anumit candidat la alegerile prezidențiale.
Potrivit Codului penal, aceste fapte de corupere electorală se pedepsesc cu amendă de până la 57 500 lei sau cu închisoare de la 1 an la 5 ani.


