Republica Moldova continuă să impresioneze la nivel global în domeniul inteligenței artificiale. Țara noastră a obținut locul I mondial la competiția internațională Intel® AI Global Impact Festival 2025, depășind 109 echipe din 33 de țări, printre care SUA și Singapore.
Elevii Anastasia Batrîncea și Daniil Voznii, de la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătaru” din Chișinău, au câștigat premiul principal la categoria 13–17 ani cu proiectul EDU-RAG – un tutor AI privat și offline care oferă sprijin educațional elevilor, funcționând pe computere obișnuite de școală, fără GPU și fără conexiune la internet.
„Am creat EDU-RAG pentru ca toți elevii să poată învăța mai ușor și să aibă un ajutor rapid, chiar și acolo unde nu există internet sau tehnologie avansată”, spun tinerii câștigători.
Performanță și inovație pentru educație și sănătate
La nivel național, elevii Gluhu Cristian și Basoc Damian, de la Liceul „Iulia Hașdeu”, au primit o mențiune specială pentru proiectul SmartCare, o aplicație mobilă bazată pe AI care analizează imagini medicale direct pe telefon, oferind evaluări rapide și accesibile pentru comunitățile cu resurse limitate.
„Prin SmartCare, aducem inteligența artificială mai aproape de oameni. Scopul nostru este să ajutăm comunitățile rurale să aibă acces la evaluări medicale rapide și sigure”, au declarat tinerii inovatori.
Moldova – lider regional în educația AI
Participarea la competiție a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Tekwill și Ministerul Educației și Cercetării, prin programul „Tekwill în Fiecare Școală” (TIFS). Programul oferă gratuit cursuri de AI pentru elevi din toată țara, implementate în colaborare cu Intel.
„Această victorie confirmă că tinerii noștri au competențe reale și idei inovatoare. Investim în educație digitală și STEM pentru ca fiecare elev să aibă acces la instrumente moderne și să transforme inovația în soluții utile”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației.
„De peste cinci ani, elevii moldoveni participă la Intel® AI Global Impact Festival și obțin rezultate excepționale. Prin aceste proiecte, vedem cum pasiunea și cunoștințele pot deveni soluții reale pentru comunități”, a adăugat Ana Chirița, directoare Proiecte Strategice, ATIC.
În ultimii cinci ani, elevii din Moldova s-au remarcat constant la Intel AI Global Impact Festival, câștigând:
-
2024 – locul I mondial cu proiectul MediScan, platformă AI pentru diagnostic medical rapid;
-
2022–2023 – premii pentru AGROOTS, Detectarea deșeurilor și Analiza instantanee a sângelui;
-
2021 – prima victorie moldovenească, obținută de profesorul Dorin Sas.
Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” a conectat deja peste 570 de școli, implicând peste 100.000 de elevi și 3.600 de profesori. Platforma oferă cursuri moderne de programare, design grafic, inteligență artificială, storytelling video și antreprenoriat, contribuind la formarea profesiilor viitorului.
Victoria Moldovei la Intel AI Global Impact Festival 2025 confirmă că tinerii noștri pot concura de la egal la egal cu cei mai buni din lume. Cu sprijinul Uniunii Europene, al partenerilor de dezvoltare și al mediului educațional local, Moldova își consolidează poziția ca hub emergent de inovație și educație digitală în Europa de Est.


