Procuratura Generală a Republicii Moldova a prezentat noi precizări privind camionul încărcat cu armament depistat recent în punctul de trecere coordonat Leușeni–Albița, pe teritoriul României. Instituția anunță că investigația este în plină desfășurare, iar autoritățile din Moldova și România au constituit un grup de lucru comun pentru schimb de date, acțiuni de urmărire penală și documentarea completă a cazului.
Potrivit informațiilor obținute prin cooperare internațională, printre corpurile delicte identificate se numără:
-
18 elemente de muniție de tip 2 (componente de muniție),
-
8 elemente de muniție de tip 1 (muniție completă),
-
un lansator sol–aer,
-
o dronă de tip „Geran-2”, găsită dezmembrată după doborâre, fără elemente pirotehnice active.
Ancheta arată că munițiile au fost introduse în Republica Moldova prin contrabandă, fiind transportate de un cărăuș care efectua curse regulate de marfă din Ucraina. Armamentul ar fi fost ridicat în cantități mici, câte două unități, dintr-un depozit neidentificat, de la persoane necunoscute. Ulterior, încărcătura era camuflată și preluată pe teritoriul Moldovei de mai mulți complici, aflați în prezent în vizorul anchetatorilor.
Documentele vamale prezentau marfa drept „articole din metal” cu destinația Israel. Persoanele implicate în perfectarea actelor — exportatorul, furnizorul, brokerul vamal și transportatorul — au fost reținute și au statut de învinuit.
PG subliniază că, până în acest moment, nu există indicii că armamentul ar proveni din depozite militare sau strategice, precum cel de la Cobasna sau din unitățile Armatei Naționale.
Instituția menționează că autoritățile statului cooperează activ pentru a preveni riscuri de securitate, iar investigația include și sprijinul mai multor structuri internaționale. Printre scenariile analizate se află și posibilitatea ca incidentul să fie parte dintr-o acțiune de discreditare a Republicii Moldova.
„Orice potențială breșă de securitate și alte detalii sunt investigate. Îndemnăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale”, a transmis Procuratura Generală.


