Moldova se apropie de integrarea în sistemul european al brevetelor, după ce Guvernul a aprobat proiectul de lege privind aderarea la Convenția pentru eliberarea brevetelor europene. Acest pas va permite inventatorilor și companiilor din Republica Moldova să obțină protecție pentru creațiile lor în 39 de state europene, printr-o procedură unificată și mult mai avantajoasă.
Potrivit directorului Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Eugeniu Rusu, aderarea va deschide accesul la un mecanism eficient și mai puțin costisitor pentru recunoașterea și protejarea invențiilor.
„Tratatul internațional stabilește procedura unică prin care Oficiul European de Brevete acordă brevete cu protecție în 39 de state membre”, a explicat acesta.
Procesul de integrare în sistemul brevetului european a început încă în 2022, când Consiliul de administrație al Oficiului European de Brevete a invitat oficial Republica Moldova să devină membră cu drepturi depline.
Aderarea la Convenție va oferi:
-
o procedură unică de brevetare, care înlocuiește necesitatea depunerii separate a cererilor în fiecare țară;
-
costuri semnificativ reduse pentru obținerea protecției internaționale;
-
un titlu de protecție puternic, recunoscut în toate statele membre ale OEB;
-
creșterea competitivității invențiilor moldovenești pe piața europeană.
Directorul AGEPI subliniază că accesul la brevetul european reprezintă un instrument strategic pentru mediul academic, cercetare și industrie, într-un context global în care inovarea devine o prioritate.
Proiectul adoptat de Guvern va fi transmis președintelui Republicii Moldova pentru examinare și promulgare.


